You are here

Regulations index

You are here

Art. 135 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:59

Regulamentele interioare care definesc drepturile și obligațiile studenților ITP, și care fac parte integrantă din prezenta Cartă sunt următoarele:

  1. Regulamentul de studii și de formare profesională a studenților;
  2. Codul Universitar al Drepturilor şi Obligaţiilor Studenţilor ITP
  3. Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență și de masterat;
  4. Regulamentul privind ordinea interioară;
  5. Regulamentul privind evaluarea aptitudinii personale;
  6. Regulamentul privind Statutul Uniunii Studențești al ITP;
  7. Regulamentul de disciplină;
  8. Regulamentul de desfășurare a activităților de practică pastorală;
  9. Regulamentul bibliotecii;
  10. Regulamentul internatului;
  11. Regulamentul privind acordarea burselor pentru studenți;
  12. Alte regulamente aprobate de Senatul ITP.

Art. 134 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:57

Conform tradiției prin care Bisericile fondatoare își pregătesc preoții, studenții ITP trăiesc și activează în formațiuni comunitare, sub conducerea Comisiei studențești: Prezbiteriul. Prezbiteriul este forul ales de autoconducere, autoeducare și autoreprezentare a comunității studenților. La ședințele Prezbiteriului este invitat și preotul studenților. Activitatea Prezbiteriului este reglementată prin Regulamentul privind Statutul Uniunii Studențești al ITP.

Art. 130 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:53

În cadrul ITP, pe lângă activitatea didactică și de cercetare, sub îndrumarea Bisericilor fondatoare și a responsabililor spirituali desemnați se cultivă idealul formării spirituale, după cum urmează:

  1. fiecare zi de muncă începe cu slujba de dimineață, ținută de studenți, conform ordinii stabilite;
  2. în fiecare duminică, în cursul anului universitar, membrii Institutului participă la serviciul divin;
  3. cadrele didactice țin săptămânal ore pentru studiul Bibliei, destinate studenților;
  4. cadrele didactice și studenții Institutului organizează ședințe festive și agapeuri;
  5. în săptămânile de vacanță studenții participă la slujbele religioase și în viața Parohiei de care aparțin, participând și la oficierea serviciilor divine;
  6. activitatea de formare spirituală este sprijinită de cercul literar, de diferitele activități diaconice și de practică pastorală în parohii ale studenților.

Art. 129 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:52

Fiecare student înmatriculat, la deschiderea primului său an de învățământ la ITP, se angajează solemn ca din hotărârea sa liberă și responsabilă se va stărui să studieze zilnic Evanghelia, se va pregăti pentru slujirea Bisericii, care l-a chemat în funcția preoțească, va respecta regulamentele din Institut, care îi va fi mama hrănitoare (Alma Mater) atât în timpul studiilor, cât și pe parcursul serviciului preoțesc, și va avea o ținută creștinească în toate relațiile cu societatea.

Art. 125 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:50

Capitolul V. Studenții

Calitatea de student al Institutului Teologic Protestant se obține prin înmatriculare pe baza examenului de admitere susținut conform Regulamentului de admitere sau prin transferare de la o altă instituție de învățământ superior, conform legislației în vigoare.

Art. 124 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:43

Decernarea titlului de „doctor honoris causa”

Teologilor precum și altor personalități din țară și din străinătate cu o activitate de cercetare științifică remarcabilă pe plan internațional se poate acorda, la propunerea Consiliului Facultății, prin decizia unanimă a membrilor Senatului ITP, titlul de „doctor honoris causa”. Titlul de „doctor honoris causa” se decernează în cadrul unei ședințe festive a Senatului ITP, la care vor fi invitați reprezentanții Bisericilor fondatoare și membrii comunității academice a Institutului.

Art. 123 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:41

După parcurgerea completă și riguroasă a procesului prevăzut de legislația în vigoare privind obținerea diplomei și titlului de doctor, acestea se decernează în cadrul unei ședințe festive a Senatului ITP, la care vor fi invitați reprezentanții Bisericilor fondatoare și membrii comunității academice a Institutului.

Art. 119 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:40

Toate activitățile aferente organizării și desfășurării doctoratului în ITP sunt coordonate de Consiliul Școlii Doctorale, care funcționează conform legislației în vigoare și regulamentului propriu, aprobat de Senatul ITP. Funcția de director al Consiliului Școlii Doctorale este asimilată funcției de prorector.

Art. 117 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:40

Modul de elaborare a tezei de doctorat, a susținerii publice a acesteia, atribuirea calificativului de către comisia de doctorat, atribuirea titlului de doctor prin ordinul Ministrului Educației, conferirea diplomei de doctor de către IOSUD, precum și standardele de calitate și de etică profesională sunt definite prin art. 71 ale Legii nr. 199/2023.

Art. 113 - Carta Institutului Teologic Protestant

Publicat de webadmin pe Mar, 2021/01/05 - 12:39

Doctoratul în cotutelă poate fi organizat și în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeași IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studiu sau unul dintre conducătorii de doctorat a atins vârsta pensionării. În contextul politicilor de asigurare a mobilității universitare, ITP ca IOSUD poate angaja, pe bază de contract, specialiști din străinătate care dețin dreptul legal de a conduce doctorat, conform art. 69 alin. (8) din Legea nr. 199/2023.

Pages