You are here

Regulations index

You are here

Art. 26 - Regulamentul intern de funcționare

Publicat de webadmin pe Lun, 2021/01/11 - 18:09

Programarea concediilor de odihnă se va face la sfârșitul fiecărui an pentru anul calendaristic următor, și se depune la directorul general administrativ până cel târziu la 30 ianuarie.
Durata minimă a concediului de odihnă este de 21 de zile lucrătoare. Durata concediului de odihnă, conform tranșelor de vechime este următoarea:

  • până la 5 ani vechime - 21 de zile lucrătoare;
  • între 5 și 10 ani vechime – 22 de zile lucrătoare;
  • între 10 și 15 ani vechime – 23 de zile lucrătoare;
  • între 15 și 20 ani vechime – 24 de zile lucrătoare;
  • peste 20 ani vechime – 25 de zile lucrătoare.

Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Salariații care din motive justificate nu și-au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul în anul respectiv, își vor efectua restul din concediul de odihnă până la sfârșitul anului următor. Pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu care este egală cu valoarea totală a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectivă, mai puțin tichetele de masă.

Art. 24 - Regulamentul intern de funcționare

Publicat de webadmin pe Lun, 2021/01/11 - 18:06

Concediul de odihnă anual:

  1. Pentru personalul didactic, concediul anual cu plată, în perioada vacanțelor universitare, cu o durată de 40 de zile lucrătoare. Perioadele de efectuare a concediului de odihnă pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de către senatul universitar, în funcție de interesul învățământului și al celui în cauză.
  2. Pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, concediul de odihnă se acordă conform Codului Muncii.
  3. Durata efectivă a concediului de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
  4. Acordarea concediului de odihnă se face ținând cont de nevoile procesului de învățământ.