You are here

Regulations index

You are here

Art. 3 - Procedura privind angajarea pe perioadă determinată a personalului didactic și de cercetare asociat

Publicat de webadmin pe Joi, 2021/01/14 - 17:32
  1. Angajarea pe un post didactic sau de cercetare se face, conform Legii Educației Naționale 1/2011, pe perioadă determinată sau pe perioadă nedeterminată.
  2. La concursul pentru un post didactic sau de cercetare pot participa cetățeni români ori străini, fără nici o discriminare, în condițiile îndeplinirii standardelor minimale stabilite de Senatul ITP.
  3. Durata unei perioade determinate este de maximum 3 ani, cu excepția studenților doctoranzi, care pot fi angajați pe o perioadă determinată de maximum 5 ani, ca asistent universitar sau asistent în cercetare.
  4. Contractul de angajare pe perioadă determinată încheiat între ITP și membri ai personalului didactic și de cercetare în urma unui concurs poate fi reînnoit, în funcție de rezultatele profesionale personale, evaluate pe baza criteriilor adoptate de Senatul ITP, precum și în funcție de nevoile de angajare și de resursele financiare ale instituției, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 1 - Procedura privind angajarea pe perioadă determinată a personalului didactic și de cercetare asociat

Publicat de webadmin pe Joi, 2021/01/14 - 17:29

În Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca (ITP) posturile didactice se ocupă prin concurs, organizat conform Legii Educației Naționale 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ordinului MEDC nr. 5644/2012 privind unele măsuri de organizare și funcționare a CNATDCU, HG nr. 457/2011 privind aprobarea Metodologiei-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante din învățământul superior, modificat prin HG nr. 36/2013, Ordinul MEDCTS nr. 6560/2012, apărută în MO 890 și 890 bis/27.12.2013, legislației muncii, Ordinului MECTS 4692/2011, Ordinului MECTS 6560/2012, Ordinului MENCS 6129/2016, OUG 96/2016, HG nr. 883/9 noiembrie 2018, Cartei ITP și Hotărârilor Senatului.

Art. 62 - Regulamentul intern de funcționare

Publicat de webadmin pe Lun, 2021/01/11 - 18:39

Încălcarea cu vinovăție de către un angajat respectiv neexecutarea / executarea necorespunzătoare, indiferent de funcția / postul pe care-l ocupă, a obligațiilor de serviciu, inclusiv a normelor de comportare la locul de muncă și a celor prevăzute de prezentul regulament, de Contractul individual de muncă și de alte regulamente ale ITP, constituie abatere disciplinară. Dacă faptele sunt săvârșite în astfel de condiții, încât potrivit legii penale constituie infracțiuni, făptuitorii acestora se vor sancționa conform legii penale. Răspunderea penală, administrativă sau materială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită dacă prin aceasta s-au încălcat și obligații de serviciu.