You are here

Regulations index

You are here

Art. 37 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:29

În situațiile când organismele finanțatoare solicită, pentru plata personalului care a executat contractul pot fi folosite următoarele echivalări de posturi didactice și de cercetare:

  1. profesor universitar – echivalent cu cercetător științific gradul I;
  2. conferențiar universitar – echivalent cu cercetător științific gradul II;
  3. lector – echivalent cu cercetător științific gradul III;
  4. asistent – echivalent cu cercetător științific;

Art. 35 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:28

Pentru cercetarea științifică pe bază de grant sau contract, ITP prin Centrul de Cercetare ITP și compartimentele economice, își asumă următoarele obligații:

  1. oferă cadrul pentru evidența cercetării;
  2. controlează modul de utilizare a fondurilor conform prevederilor legale și obligațiilor asumate;
  3. informează, la cerere, beneficiarii/partenerii de proiect asupra derulării fiecărui program sau proiect;
  4. numește un nou director de program/proiect în cazul în care cel anunțat inițial nu mai poate coordona proiectul;
  5. returnează sumele primite în cazul în care un program/proiect nu poate fi continuat.

Art. 33 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:27

Din veniturile proprii se mai pot finanța următoarele categorii de cheltuieli:

  1. burse de cercetare;
  2. stagii de informare și documentare;
  3. taxe pentru participarea ca membru în organisme, organizații și instituții de profil;
  4. organizarea și/sau participarea la manifestări cultural–științifice interne și internaționale;
  5. editarea de carte didactică și de specialitate.

Art. 32 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:26

Veniturile proprii vor fi utilizate în scopul dezvoltării bazei materiale proprii de cercetare, precum și pentru plata personalului care a executat contractul. Baza materială este constituită din obiecte ca: mijloace fixe, obiecte de inventar și materiale de orice fel. Aceste obiecte pot fi cumpărate în timpul desfășurării contractului sau după încasarea banilor.

Art. 26 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:10

Pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor și pentru atribuirea dreptului de conducere de doctorate, activitatea de cercetare științifică este prioritară în evaluare, în conformitate cu Metodologia privind ocuparea funcțiilor didactice și de cercetare.

Art. 25 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:09

Recompense și stimulente

Activitatea de cercetare științifică se evidențiază în rapoartele de evaluare academică pentru ocuparea funcțiilor didactice și de cercetare, constituind un criteriu principal de apreciere a valorii profesional–științifice a personalului didactic sau de cercetare și, după caz, poate completa norma didactică.

Art. 5 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:07

Activitatea de cercetare științifică a studenților se desfășoară sub diverse forme, dintre care:

  1. cercetare științifică realizată în mod independent, îndrumată de cadrele didactice și care se finalizează prin studii de caz, proiecte, lucrări de diplomă, de disertație etc.;
  2. antrenarea și participarea studenților la realizarea unor programe/proiecte coordonate de mai multe cadre didactice și/sau de Centrul de Cercetare ITP;
  3. organizarea de către studenți a unor cercuri științifice studențești.
  4. Anual, la nivelul ITP se pot organiza sesiuni de comunicări științifice ale studenților și concursuri profesionale. De organizarea acestora răspund titularii de discipline, Decanul și Cancelarul ITP.

Art. 24 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:06

ITP susține, cu aprobarea Senatului și în limita veniturilor din activitatea de cercetare științifică, finanțarea unor teme de cercetare prioritare pentru dezvoltarea ITP, precum și apariția revistelor de specialitate Református Szemle, Keresztény Magvető și Studia Doctorum Theologiae Protestantis în scopul diseminării rezultatelor cercetării științifice, cu ajutorul Bisericilor susținătoare.

Art. 23 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:04

Cercetarea științifică din ITP coordonată prin Centrul de Cercetare ITP beneficiază gratuit de serviciile întregii rețele de informare și de documentare a următoarelor biblioteci și arhive:

  1. Biblioteca proprie a Institutului Teologic Protestant (120.000 volume);
  2. Arhiva Eparhiei Reformate din Ardeal (Cluj-Napoca);
  3. Biblioteca Documentară „Bethlen Gábor” din Aiud (65.000 volume);
  4. Biblioteca (20.000 volume) și Arhiva Bisericii Unitariene din Ardeal;
  5. Arhiva Bisericii Evanghelice-Lutherane din România.

Art. 18 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:04

La nivelul ITP se pot organiza seminarii, sesiuni, conferințe și alte manifestări științifice, pentru comunicarea rezultatelor, a experienței acumulate în activitatea de cercetare, în vederea publicării și a asigurării altor forme de diseminare a informațiilor.

Art. 22 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:03

În cazul contractelor de finanțare a cercetării științifice încheiate cu Bisericile susținătoare, rezultatele cercetărilor aparțin executanților. În cazul contractelor de cercetare încheiate cu alți beneficiari ai cercetării, dreptul asupra rezultatelor cercetării este reglementat prin contract.

Art. 17 - Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice

Publicat de webadmin pe Dum, 2021/03/14 - 08:03

Rezultatele recunoscute ale activității de cercetare științifică se concretizează în:

  1. numărul și valoarea granturilor de cercetare câștigate și realizate în competițiile naționale și internaționale și a contractelor de cercetare;
  2. rapoarte și sinteze de cercetare depuse la beneficiarii cercetării și la biblioteca ITP;
  3. cărți, tratate și monografii cu conținut științific publicate în edituri recunoscute la nivel național și internațional și depuse la biblioteca ITP;
  4. comunicări științifice pe plan național și internațional, publicate în volume;
  5. articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate;
  6. teze de doctorat finalizate;
  7. reprezentări în academii sau organizații internaționale;
  8. premii obținute la nivel național și internațional.

Pages