Art. 17 - Regulamentul de admitere la studii universitare de licență
Examenul de admitere
Examenul de admitere este supravegheat de Comisia de Admitere compusă din cadrele didactice ale Institutului și din reprezentanții Bisericilor susținătoare. Comisia de admitere își rezolvă sarcina într-o singură sesiune care începe cu ședința de formare dinainte de examene și se încheie cu ședința finală de după examene. Între cele două Rectorul convoacă Comisia de Examinare ori de câte ori acest lucru va fi necesar. La ședința de formare Comisia de Admitere stabilește ordinea examenelor. Rectoratul va afișa informațiile legate de ordinea examenelor, precum și regulamentul desfășurării lor. În cadrul ședinței de formare vor fi făcute cunoscute listele candidaților care se vor prezenta la examenele de admitere, vor fi desemnate comisiile de examinare conform disciplinelor, precum și comisiile pentru contestații.