În cazul nerespectării normelor de etică și deontologie universitară de către instituția de învățământ superior, conform prevederilor legale, Ministerul Educației poate lua gradual, în funcție de gravitatea faptelor, următoarele măsuri:
- monitorizarea pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an a instituției de învățământ superior, în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educației privind constituirea comisiei de monitorizare. Din comisia de monitorizare vor face parte cel puțin câte un reprezentant al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) și al CNEMU;
- dizolvarea structurilor de conducere responsabile, respectiv consiliul facultății sau consiliul pentru studii universitare doctorale, sau eliberarea din funcție a rectorului după consultarea senatului universitar;
- solicită ARACIS desfășurarea unei proceduri de evaluare externă a calității cu privire la respectarea standardelor și indicatorilor de performanță;
- propune Guvernului inițierea unui proiect de hotărâre sau lege, după caz, de reorganizare sau desființare a instituției de învățământ superior în cauză.