Comunicat · Kiss Jenő · Raport de evaluare a calității · 2021-09

You are here

Interval: 
Csütörtök, Október 1, 2020 - 09:30 -- Csütörtök, Szeptember 30, 2021 - 09:30
File with public access: 

Raportul Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității în Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca

Anul academic 2020-2021

1. Structura ITP

Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca (ITP), cu sediul în Piața Avram Iancu, nr. 13, Cluj-Napoca, este o instituție de învățământ superior, acreditată conform legislației în vigoare. Scopul său principal este de a pregăti preoți și cercetători în domeniul teologiei pentru bisericile protestante din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică-Lutherană din România, Biserica Unitariană Maghiară (numite și Biserici fondatoare / Biserici susținătoare). ITP a fost înființat de către Bisericile fondatoare susmenționate prin Deciziunea Ministerului Cultelor Nr. 42.898 din 13 noiembrie 1948. Conform declarației de misiune, ITP își desfășoară activitatea atât la nivelul studiilor de licență, cât și cel al studiilor de masterat în domeniul teologiei.

2. Aprobarea, monitorizarea și revizuirea periodică a programelor de studiu, eliberarea actelor de studii

Pentru anul universitar 2020-2021 ITP a avut în oferta sa educațională un program de licență (teologie protestantă pastorală) și un program de masterat (teologie protestantă pastorală aplicată). Programul de studiu de licență se structurează de-a lungul a trei linii de studiu, resp. linia de studiu reformată, ceea evanghelică-lutherană și ceea unitariană, în conformitate cu tradiția și cerințele Bisericilor fondatoare. Programe de studiu pentru ambele cicluri de studii sunt acreditate de organele competente din România.

Facultate

Nivel

Program de studiu

Acreditare

Data comunicării

Următoarea evaluare externă

Facultatea de Teologie

BA

Teologie protestantă pastorală

2016

2021

MA

Teologie protestantă pastorală aplicată

2020

2025

Comisia constată că în privința numărului programelor de studiu oferta educațională a rămas la același nivel ca și în anul anterior. Dat fiind scopul și misiunea specifică a ITP, lansarea unor noi programe de studiu nu reprezintă o prioritate în momentul de față pentru Bisericilor susținătoare.

Școala doctorală se află în proces de reorganizare, cu perspectiva relansării acesteia din septembrie 2022, fiind făcute demersuri concrete în ultimii ani în acest scop.

Actele de studii ale absolvenților diferitelor programe de studiu sunt eliberate în conformitate cu prevederile Legii nr. 1/2011, Ordinul Ministrului nr. 657/2014, respectiv 4156/2020 privind Regimul actelor de studii, Hotărârea de Guvern nr. 607/2014 privind conținutul și formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenților ciclului I de studii universitare de licență, respectiv a Ordinului Ministrului nr. 4151/2010 privind diploma de master și suplimentul la diplomă, precum și Procedura internă de eliberare a actelor de studii.

3. Managementul calității în ITP. Funcționarea comisiilor și revizuirea periodică a regulamentelor

ITP dispune de un sistem de management al calității, având o Comisie pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, cu propriul său regulament de funcționare, precum și o serie de regulamente specifice și proceduri operaționale în acest scop. Regulamentele care asigură funcționarea calitativă a instituției sunt accesibile on-line pe site-ul oficial al ITP.

CEAC constată că aceste regulamente sunt actualizate în mod periodic. În anul academic 2020-2021 au fost actualizate următoarele regulamente:

Februarie 2021

  1. Regulamentul de funcționare a Comisiei de Evaluare și Asigurare a Calității
  2. Regulamentul internatului
  3. Procedura de recunoaștere automată pe cale electronică a funcției didactice obținute în instituții de învățământ superior din străinătate
  4. Regulamentul privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Martie 2021

  1. Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Cercetare în Teologie Practică "Ravasz László"
  2. Legációs gyakorlat szabályzata (Regulament de practică profesională / Legație)
  3. Regulament privind acordarea burselor pentru studenți
  4. Regulamentul Centrului de Cercetare
  5. A licenciátusi és magiszteri szakdolgozat elkészítésének szabályzata (Regulamentul de elaborare a lucrărilor de licență și masterat)
  6. Regulamentul bibliotecii
  7. Regulament privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență și disertație
  8. Regulamentul de mobilitate studențească pentru programele Erasmus+ și Makovecz
  9. Regulament privind evaluarea și asigurarea calității
  10. Regulamentul de admitere la studii universitare de licență
  11. Regulamentul de admitere la studii universitare de masterat
  12. Regulamentul de organizare și desfășurare a studiilor universitare de masterat
  13. Regulamentul de studii și de formare profesională a studenților
  14. Regulamentul privind practica profesională desfășurată în cadrul programului de masterat (practica de mentorat)
  15. Regulamentul de funcționare a Comisiei de Etică

Comisia constată că revizuirile au fost efectuate în conformitate cu prevederile legale. Propunerile de modificare a regulamentelor au fost dezbătute atât în cadrul comisiilor de specialitate, precum și în cadrul Consiliul Facultății, membrii acestora având posibilitatea să își exprime pozițiile lor în cadrul procesului de evaluare. Versiunea finalizată a regulamentelor a fost aprobată de către Senatul ITP prin decizia sa din 9 martie 2021.

Comisia apreciază efortul ITP pentru implementarea platformei de prezentare a regulamentelor, cu posibilitatea accesării ușoare ale acestora de către utilizatori din ITP sau din afara acestuia de pe orice platformă electronică. Regulamentele sunt interconectate pe bază de cuvinte cheie, ceea ce ușurează căutarea în baza de date. În vederea optimizării resurselor umane disponibile în cadrul ITP, regulamentele au fost conectate la comisiile care răspund de implementarea și revizuirea acestora.

CEAC constată de asemenea că componența comisiilor și consiliilor corespunde reglementărilor în vigoare. Astfel pe lângă membrii permanenți, aleși și desemnați după alegerile universitare din primăvara anului 2020, membrii delegați de către organizația studențească ITP au început mandatul lor după alegerile studențești de la începutul anului academic, adică din octombrie 2020-2021. Ponderea reprezentanților studenților în comisiile și consiliile ITP respectă întru totul reglementările actuale.

În anul 2021 ITP a revizuit organigrama instituțională. Versiunea nouă a fost adaptată la schimbările structurale ale instituției din ultimii ani, oferind totodată o abordare mai detaliată și mai profesională a structurării compartimentelor funcționale și decizionale din cadrul ITP. CEAC constată că noua versiune a organigramei a fost aprobată de Senat.

CEAC constată că Raportul anual al rectorului, prezentată în mod public la încheierea anului academic (iunie 2021), include și elemente privind evaluarea calității educaționale, de cercetare și de management instituțional.

4. Rezultatele evaluării proceselor academice de către studenții ITP

În ITP procesul de învățare se evaluează din mai multe perspective. ITP are formulare specifice de evaluare destinate studenților pentru:

a. evaluarea disciplinelor și cadrelor didactice de către studenții instituției

Aceste evaluări se realizează în format electronic prin site-ul propriu al ITP, în mod periodic, o dată pe semestru, de obicei pe parcursul sesiunilor de iarnă și de vară. În anul universitar 2020–2021 au fost efectuate două sondaje (2021 ianuarie și 2021 iunie) pentru cele două semestre, cu următoarele rezultate sumative:

În ceea ce privește numărul de formulare depuse on-line, CEAC constată o creștere a acestora în raport cu anii precedenți, respectiv 1069 de formulare depuse în 2020-2021, în raport cu 839 în 2019-2020, respectiv 982 în 2018-2019. Aceste numere se raportează la un număr total de 162 de studenți înscriși la anul academic 2020-2021. Ponderea evaluărilor este deci 1069/2/162, adică 3.3 evaluări pe student.

CEAC constată creșterea accentuată privind calitatea educației și corpului profesional așa cum aceasta reiese din rezultatele evaluării studenților. Pe o scară de 1–5, disciplinele și activitatea educațională a ITP a fost evaluată la 4.78 (în comparație cu 4.69 în 2019-2020, respectiv 4.57 în 2018-2019).

Formularele se depun on-line, în mod anonim. În vederea asigurării confidențialității și a siguranței interne a procesului de evaluare, ITP se folosește de un sistem propriu informațional, care include generarea unor coduri de acces aleatorii, distribuite în rândul studenților prin intermedierea unor persoane diferite de cei care administrează sistemul. În acest mod se asigură atât anonimitatea datelor cât și securitatea procesului de evaluare.

Comisia constată că rezultatele evaluării studenților sunt prezentate în conformitate cu legea în vigoare. Rezultatul sumativ se publică în mod automat pe site-ul ITP. Rezultatele individuale se pot vizualiza de către cadrele didactice evaluate (după logare pe site), păstrând astfel atât confidențialitatea datelor personale cât și importanța informării celor implicați asupra performanțelor lor. Sistemul oferă cadrelor evaluate o prezentare detaliată a rezultatelor evaluării a disciplinelor proprii, inclusiv eventualele comentarii sau sugestii sub formă textuală asupra posibilității de îmbunătățire a activității profesionale.

Urmărirea rezultatelor evaluării ale disciplinelor și corpului didactic este responsabilitatea decanului ITP, care prezintă raportul sumativ în cadrul ședinței CEAC, formulând totodată propuneri pentru îmbunătățirea calității educaționale sau remedierea eventualelor situații problematice. În anul 2020-2021 nu au fost raportate cazuri care ar fi necesitat o abordare excepțională de către consiliile aferente.

Dat fiind faptul, că anul academic 2020-2021 a fost puternic influențat de pandemie, de situații educaționale imprevizibile, de adaptare la noi forme de educație, CEAC dorește să accentueze și mai mult importanța acestor aprecieri pozitive din partea studenților.

În ședința sa din februarie 2021, CEAC a propus spre adoptare un nou formular electronic de evaluare a disciplinelor și a cadrelor didactice. Spre deosebire de practica actuală, precum și în conformitate cu tendințele recente din domeniu, această formă de evaluare va solicita părerea studentului nu numai în privința cursului și a performanței cadrului didactic, dar și în privința aprecierii propriei performanțe în atingerea obiectivelor educaționale și ale dezvoltării profesionale.

b. evaluare practicii profesionale

Datorită scopului specific al existenței ITP și funcționării acestuia, practica profesională ocupă un rol important în curicula academică. Bazele teoretice sunt implementate în practică încă din primul an de studiu. ITP urmărește mai multe forme de practică profesională:

  • practica bisericească din anul I licență – care implică cunoașterea contextului social bisericesc din mai multe perspective
  • practica liturgică și omiletică – care se desfășoară sub îndrumarea preotului studenților și a cadrelor didactice
  • practica de legație – care se desfășoară pe tot parcursul studiilor de licență și de masterat, sub coordonarea preotului studenților și cu implicarea preoților Bisericilor fondatoare
  • practica de vară a studenților
  • practica studenților masteranzi – sub îndrumarea unor mentori și a cadrelor didactice de teologie practică

Anul 2020-2021 a fost una de excepție în privința realizărilor acestor forme de practică profesională, impunându-se niște limite îndatorate situațiilor imprevizibile. Practica liturgică și omiletică din ITP trebuia suspendată între 20 octombrie 2020 și 10 februarie 2021. Însă practica de vară, practica de legație, și practica studenților masteranzi s-a desfășurat în condiții relativ bune în semestrul 2 al anului universitar.

Practica profesională are formele sale de evaluare specifice. Din 2017 ITP a implementat o colaborare strânsă între studenții masteranzi și mentori competenți din cadrul bisericilor care răspund în proporție de aprox. 40% de instruirea practică-profesională a studenților din anii terminali. Colaborarea își dă roade semnificative privind calitatea învățării.

Cadrele didactice responsabile pentru practica de mentorat evaluează în fiecare an calitatea acestei colaborări. Evaluarea se bazează pe trei tipuri de fișe de evaluare depuse pe de o parte de către studenții practicanzi, pe de altă parte de către mentorii acestora. Aceste date sunt combinate cu cele extrase din baza de date electronică de pe platforma Studium, care gestionează fiecare aspect al activității de mentorat. CEAC constată că evaluarea anuală a practicii profesionale de către responsabilii ITP și mentorii implicați în program a avut loc pe parcursul lunii septembrie, datorită situației pandemice. Evaluarea calitativă se realizează în mod profesional în acest forum specific, rezultatele feedback-urilor fiind implementate în anul următor, cu aprobarea organelor aferente.

CEAC a luat act de asemenea de raportarea rezultatelor în mod public și prezentarea evaluării în mod detaliat pentru cei participanți în program (mentori, studenți, cadre didactice prin platforma Studium).

Datorită situației pandemice, practica de legația s-a realizat pe parcursul anului 2020-2021 între anumite limite. Rezultatele acestor forme de practică profesională au fost raportate în ședințele Consilului Facultății și cele ale Senatului de către cadrele didactice responsabile a celor trei linii de studiu. Raporturile privind practica de legație sunt accesibile pentru cei autorizați pe platforma Office. Rapoartele centralizează evaluările studenților practicanzi de către preoții.

Începând cu rusalii 2021, ITP și-a înlocuit vechea formă de evaluare pe bază de hârtie cu o platformă electronică. Acesta facilitează o evaluare și prezentare mai detaliată a datelor legate de acest aspect al vieții instituționale din ITP.

CEAC constată existența și valabilitatea contractelor cadru pentru efectuarea practicii profesionale de legație și de mentorat.

Recomandări

Datorită faptului că componenta practică ocupă un segment semnificativ din activitatea studenților ITP, datorită formelor diverse în care aceasta se realizează, și datorită numărului mare de personal implicat (în afara cadrelor didactice, cele administrative și studenții ITP, programul include cooperarea cu un număr semnificativ de personal din afara instituției, mentori și preoți), Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității recomandă ca toate forme de practică profesională, inclusiv practica de vară și practica de liturgică și omiletică să fie gestionate pe aceleiași platforme care gestionează alte forme de practică profesională. Această abordare îi va asigura instituției o abordare mai profesionalizată, transparentă, mai consistentă și coerentă a componentului de practică profesională realizată de către studenți.

CEAC notează că evaluarea satisfacției studenților în legătură cu mediul de învățare nu conține date suficiente pentru evaluarea rezultatelor și îi propune ca ITP să demareze un nou proces de evaluare în această privință.

5. Alte forme de evaluare a calității educației în ITP

În cursul anului 2020–2021 ITP s-a folosit de următoarele formulare adiționale de evaluare a calității educației:

  • Evaluarea practicii profesionale de către mentori
  • Evaluarea practicii de pastorat / legație (de către preoți / mentori)
  • Evaluare colegială

Rezultatele evaluării practicii profesionale de către mentori au fost prezentate în cadrul ședinței din septembrie 2021, împreună cu evaluările practicii profesionale de către studenții practicanzi. Mentorii au avut propuneri concrete în vederea îmbunătățirii acestei forme de practică. În urma consultărilor s-a ajuns la concluzia că timpul petrecut de studenți ”pe teren” în anul 2 de masterat (aprox. 40-45% din timpul efectiv de lucru) pare să fie prea limitat pentru însușirea competențelor așteptate. De asemenea, structura riguroasă a anului academic nu este suficient de flexibil pentru efectuarea unor activități care nu pot fi programate în prealabil în cadrul de timp repartizat. Mentorii au fost de părere că ar fi bine ca perioada practicii de vară obligatorie pentru toți studenții din anii terminali să fie combinată cu practica de mentorat din ultimul an de studiu.

Recomandări

În urma evaluărilor sugestiilor părților implicați în practica profesională, CEAC propune Senatului să aprobe modificarea efectuării practicii de mentorat pentru studenții reformați din anul 2 de studiu de masterat. Se recomandă comasarea practicii profesionale de vară a studenților absolvenți ai anului 1 de masterat teologie protestantă pastorală aplicată cu practica de mentorat din anul 2 de studiu.

CEAC constată că evaluarea colegială se realizează încă în format clasic, pe bază de formulare de hârtie. Pentru optimizarea evaluărilor se recomandă adoptarea formularelor electronice și pentru acest tip de evaluare. Se recomandă totodată o regândire a conținutului formularului de evaluare colegială cu scopul implementării rezultatelor acestora în politica de asigurare a calității în cadrul ITP.

6. Situația studenților din ITP pentru anul 2020-2021

Numărul studenților înscriși la licență și masterat pentru anul universitar 2020-2021 se arată astfel:

Anul de studiu

Numărul de studenți înmatriculați pe ani de studiu și forme de învățământ la toate programele de studii universitare

de licență

Total studenți înmatriculați pe

an de studiu

Din care feminin

Învățământ cu frecvență (IF)

Învățământ cu frecvență redusă (IFR)

Învățământ la distanță

(ID)

Locuri bugetate

Locuri cu taxă

I

24

24

6

II

26

26

9

III

23

23

7

IV

32

32

8

Total instituție

105

105

30

Anul de studiu

Numărul de studenți înmatriculați pe ani de studiu și forme de învățământ la toate domeniile de masterat

Total studenți înmatriculați pe

an de studiu

Din care feminin

Învățământ cu frecvență (IF)

Învățământ cu frecvență redusă (IFR)

Locuri bugetate

Locuri cu taxă

I

31

31

10

II

22

22

9

Total instituție

53

53

19

Numărul studenților înscriși în primul an de studiu este 24, în ușoară scădere față de anul precedent, respectiv puțin peste anul 2018. Se remarcă însă un număr ridicat de studenți înscriși în anul 1 masterat.

De remarcat faptul că numărul mai redus de studenți de sex feminin se îndatorează caracterului specific al ITP, respectiv limitarea numărului de candidați feminini la admitere de către Bisericile reformate. Bisericile lutherane și unitariene nu impun limite de această natură.

7. Calitatea corpului didactic

ITP a început anul universitar 2020-2021 cu 15 cadre didactice titularizate în ITP, 1 cadru didactic asociat (titularizat în învățământul superior), și 8 cadre didactice asociate, netitularizate în învățământul superior. La începutul anului universitar, numărul cadrelor didactice titulare se arăta astfel (în comparație cu anul precedent):

Anul universitar

Grade didactice universitare

Cercetători

Profesor

Conferențiari

Lectori

Asistenți

2019-2020

6

3

4

1

0

2020-2021

6

3

5

1

0

În februarie 2021 s-a ajuns, de comun acord, la încetarea contractului de muncă pe perioadă nedeterminată a unui cadru didactic cu gradul didactic de profesor universitar.

În iulie 2021 ITP a organizat un concurs pentru ocuparea postului de lector universitar la teologie sistematică unitariană (poz. 14), concurs ocupat cu succes de candidatul Dr. Tódor Csaba.

Pe lângă cadrele didactice titulare și asociate, implicate în programul de studiu, ITP încheie contracte de colaborare anuale cu persoane responsabile pentru derularea activităților de practică profesională. Practica profesională de mentorat se realizează pe baza unui contract de cadru cu Bisericile susținătoare. Pe baza acestor contracte cadru, ITP a încheiat acorduri de colaborare cu 21 de mentori coordonatori ai activităților individuale de practică.

CEAC constată existența și valabilitatea regulamentelor și procedurilor privind funcționarea corpului didactic și de cercetare din ITP, și anume:

  • Metodologia privind recunoașterea diplomei și titlului de doctor obținute în străinătate
  • Metodologia privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat și/sau abilitării obținute în străinătate
  • Metodologia privind recunoașterea automată a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate
  • Metodologia privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare vacante prin concurs
  • Procedura privind angajarea pe perioadă determinată a personalului didactic și de cercetare asociat
  • Procedura de recunoaștere automată pe cale electronică a funcției didactice obținute în instituții de învățământ superior din străinătate

8. Facilitățile de învățare

CEAC constată că spațiile de învățământ de care dispune ITP sunt suficiente în privința desfășurării activității educaționale și de cercetare de calitate.

Nr. crt.

Spații de învățământ

Indicatorul

Necesar calculat la capacitatea de școlarizare a ciclului de studii (3, 4, 5 sau 6 ani)

Proprii ale instituției de învățământ superior

[%]

proprii din necesar

Număr

Suprafața (m2)

Număr

Suprafața (m2)

1

Săli de curs

6

611,43

6

611,43

100%

2

Săli de seminar

3

108,85

3

108,85

100%

3

Laboratoare**

3

327,9

3

327,9

100%

4

Săli de bibliotecă

2

82,31

2

82,31

100%

CEAC remarcă totodată faptul că pentru perioada pandemiei, prin contracte temporare încheiate cu Bisericile fondatoare, ITP a reușit să-și mărească spațiul educațional așa încât să fie respectate întru totul condițiile impuse de lege.

Toate sălile de învățare sunt dotate corespunzător cu proiectoare și alte aparate electronice care facilitează învățarea.

9. Evaluarea activității de cercetare

Conform misiunii sale, lângă oferta educațională, ITP se consideră un centru important pentru cercetare în domeniul teologiei, în mod specific cel al teologiei protestante. CEAC constată că ITP dispune de regulamentele interioare specifice aspectului de cercetare, după cum urmează:

  • Regulamentul Centrului de Cercetare ITP
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Cercetare în Teologie Practică "Ravasz László"
  • Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Cercetării Științifice
  • Regulamentul de organizare, funcționare și finanțare a cercetării științifice
  • Regulamentul bibliotecii

a. Centre de cercetare

Din martie 2019, ITP are două centre de cercetare: Centrul de Cercetare ITP, respectiv Centrul de Cercetare în Teologie Practică „Ravasz László”. CEAC constată că cele două centre funcționează pe baza unor regulamente proprii, în conformitate cu prevederile legale.

b. Proiecte de cercetare

Pe parcursul anului universitar 2020-2021 s-au derulat diferite proiecte de cercetare, rezultând în evenimente și publicații.

Recomandare

Deși s-au depus eforturi semnificative, CEAC remarcă încă o prezentare în parte fragmentată a diferitelor proiecte de cercetare, unele însumând un număr mic de outputuri (un articol sau două). Se recomandă regândirea conexiunilor între domeniile de cercetare.

CEAC constată că studenții se implică doar într-o măsură limitată în proiectele de cercetare ale cadrelor didactice. Se recomandă o prezență mai accentuată a studenților în proiectele de cercetare. În momentul actual, tezele de licență și de masterat se bazează într-o mare măsură în mod exclusiv pe interesul studentului. Pentru o utilizare eficientă a resurselor umane și în vederea creșterii vizibilității, a rezultatelor concrete ale cercetării le poate fi oferită studenților să-și alege teme de cercetare aferente domeniilor și planurilor coordonate de cadrele didactice.

Pentru facilitarea analizei performanțelor în domeniul cercetării, CEAC recomandă interconectarea publicațiilor cu și proiectele de cercetare, respectiv interconectarea proiectelor de cercetare cu centrele de cercetare pe platformele administrative instituționale.

c. Publicații

Publicații pe categorie de publicație pentru anul 2020-2021

Anul publicării

Categorie

Publicație de popularizare a științei etc.

Publicații profesionale

Publicații științifice

2020

23

2

40

2021 (incomplet)

3

3

11

Publicații pe baza criteriilor CNATDCU

2020

65

274.4

Cărți

I 2.2.5 -- La edituri românești din categoria CNCS C/neindexate de CNCS

3

45

Studii

I 3.1 -- Reviste cotate ISI

1

15

I 3.2 -- În reviste ERIH

2

24

I 3.3 -- Alte reviste din străinătate în BDI sau reviste de specialitate prestigioase

11

63

I 4.1 -- La edituri internaționale prestigioase din străinătate, cu referenți, în limbi de circulație internațională

1

12

I 4.2 -- La edituri din străinătate, fără referenți științifici, în alte limbi decât cele de circulație internațională

12

72

I 4.5 -- La edituri românești din categoria CNCS B, în limba română sau a unei naționalități conlocuitoare, alta decât germana

1

4

I 4.7 -- La edituri românești din categoria CNCS C/neindexate CNCS, în limba română sau a unei naționalități conlocuitoare, alta decât germana

7

14

Recenzii și articole

I 6.2 -- Alte reviste din străinătate în BDI sau reviste teologice prestigioase

4

2.4

I 7.3 -- În periodice bisericești

23

23

2021 (incomplet)

19

306.2

Cărți

I 2.1.2 -- La alte edituri din străinătate

1

150

I 2.2.5 -- La edituri românești din categoria CNCS C/neindexate de CNCS

1

15

I 2.5.6 -- Traduceri în limba română sau într-o limbă a unei națiuni conlocuitoare din literatura de specialitate la edituri românești CNCS C / neindexate CNCS (pentru câte 150 pagini format B5/200 p. Formal A5)

2

30

Studii

I 3.1 -- Reviste cotate ISI

1

15

I 3.3 -- Alte reviste din străinătate în BDI sau reviste de specialitate prestigioase

4

24

I 4.2 -- La edituri din străinătate, fără referenți științifici, în alte limbi decât cele de circulație internațională

2

12

I 4.5 -- La edituri românești din categoria CNCS B, în limba română sau a unei naționalități conlocuitoare, alta decât germana

1

4

I 7.3 -- În periodice bisericești

4

2

I 2.5.4 -- Traduceri din literatura de specialitate din limba română sau dintr-o limbă a unei națiuni conlocuitoare (alta decât germana) într-o limbă de circulație internațională la edituri din străinătate

1

50

Recenzii și articole

I 6.1 -- Reviste cotate ISI/ERIH

1

1.2

I 4.6 -- La edituri românești din categoria CNCS C/neindexate CNCS, în limbă de circulație internațională

1

3

Raportările publicațiilor pentru anul 2021 sunt încă incomplete. Datorită acestui fapt se remarcă o diferență între numărul publicațiilor în comparație cu anul 2020. Dar în ceea ce privește calitatea acestora (Categoria CNATDCU), calitatea publicațiilor apărute în anul 2021 va fi și mai semnificativă decât în anul 2020.

CEAC notează ca o dezvoltare pozitivă în politica instituțională implicarea accentuată a studenților în privința publicațiilor științifice:

2020

22

51

Studii

Nr

Puncte

I 3.3 -- Alte reviste din străinătate în BDI sau reviste de specialitate prestigioase

4

24

I 4.7 -- La edituri românești din categoria CNCS C/neindexate CNCS, în limba română sau a unei naționalități conlocuitoare, alta decât germana

9

18

Recenzii și articole

I 7.3 -- În periodice bisericești

9

9

10. Informatizarea proceselor administrative în ITP și publicitatea informațiilor

CEAC constată că prin diferitele sale platforme electronice ITP a depus eforturi semnificative pentru informatizarea proceselor administrative și pentru informarea publicului privind activitatea universitară, atât publicul din interiorul instituției (studenți, cadre didactice, personal administrativ) cât și cel din afara acestuia. Informatizarea ITP se realizează prin următoarele platforme:

Platforma / Descriere

În 2020-2021

proteo.cj.edu.ro

este site-ul principal și platforma primară pentru informarea publicului. Site-ul este administrat și actualizat în mod constant, atât din punct de vedere tehnic, cât și al conținutului.

În anul 2020-2021 s-a raportat 16 evenimente majore. Cele mai multe informații se publică nu numai în limba maghiară ci și română și engleză. Site-ul este actualizat constant cu informații privind oferta educațională (admitere, programe de studiu, fișele disciplinelor), și activitatea de cercetare (programe de cercetare, publicații).

office.proteo.hu

este site-ul dedicat gestionării on-line e a proceselor administrative din ITP.

Se remarcă faptul că începând cu noiembrie 2020 ITP și-a transferat activitatea de înregistrare a documentelor pe această platformă. Înregistrarea electronică prin office.proteo facilitează o abordare mai profesională a fluxului documentelor din cadrul administrației.

De asemenea, pe parcursul anului 2020-2021 s-au transferat toate regulamentele pe platforma office.proteo, facilitând interconectarea datelor oficiale din cadrul administrației.

studium.proteo.hu

este platforma dedicată aspectului de practică din programul educațional.

Pe parcursul anului 2020-2021 softul a fost actualizat în mod constant și dezvoltat din punct de vedere tehnic cu noi funcțiuni. Se remarcă totodată faptul că ITP a început integrarea pe această platformă gestionarea altor tipuri de practică profesională (practica de legație începând cu rusalii 2020).

konyvtar.proteo.hu

este site-ul bibliotecii ITP, cu propriul flux informativ actualizat, respectiv informații despre resurse de învățare și de cercetare (catalog electronic, baze de date electronice, resurse digitalizate proprii, etc.)

repo.proteo.hu

este site-ul dedicat lucrărilor de licență și de masterat.

Se constată administrarea și actualizarea constantă a datelor aferente, care împlinește totodată cerințele privind confidențialitatea datelor (fișierele tezelor se accesează pe bază de parolă și rol de utilizator).

mob.proteo.hu

este site-ul dedicat gestionării mobilității academice (studenți, cadre didactice și personal administrativ). Site-ul oferă personalului ITP și studenților informații detaliate și facilitează un proces clar, transparent în administrarea tuturor aspectelor legate de mobilitate (încărcarea documentelor pentru aplicare, urmărirea deciziilor, automatizarea evaluării, generarea automatizată a documentelor, exportarea directă a datelor către platformele Erasmus, etc.).

Pe parcursul anului 2020-2021 site-ul a fost actualizat în mod constant cu noi proiecte de mobilitate și cereri de aplicare depuse.

orbis.proteo.hu

este site-ul dedicat cercetării în cadrul ITP.

neptun.proteo.hu

este site-ul dedicat activității educaționale, contractarea disciplinelor, administrarea notelor, tipărirea diferitelor documente legate de procesul educațional.

Baza de date a fost administrată în mod constant pe parcursul anului 2020-2021.

Se remarcă faptul că la lista platformelor instituționale deja existente s-a adăugat pe parcursul anului 2020 un nou domeniu:

Platforma / Descriere

În 2020-2021

reformatusszemle.ro

este site-ul principal al publicației științifice Református Szemle (Revista Reformată).

Site-ul care a fost lansat în octombrie 2020 este dedicat revistei științifice de teologie Református Szemle, redactat de ITP, și actualizat în mod continuu atât din punct de vedere tehnic cât și din cel al conținutului.

ITP dispune de licențe de utilizare GoogleEducation (platformele GoogleDrive, GoogleMeet, GoogleClassroom), precum și Microsoft Educational Licence (Office 365).

ITP are propriul regulament privind protecția datelor. Politica instituțională este accesibil în mod public pe site-ul instituției (Cookie policy).

11. Evaluarea relațiilor cu stakeholders

Bisericile fondatoare ale ITP participă sub diferite forme în toate forurile decizionale ale universității. Episcopii bisericilor sunt membri cu drepturi depline în Senatul universitar. Specialiștii economici ale Bisericilor sunt membri cu drepturi depline în Comisia Economică a ITP. Reprezentanții bisericilor participă la interviurile și examenele de admitere ale studenților, precum și la examenele de finalizare a studiilor de licență sau de masterat (însă conform regulamentului interior, fără dreptul de acordare de note calificative).

În ceea ce privește programele de studiu, ITP organizează întrevederi și consultări cu reprezentanții bisericilor în vederea îmbunătățirii calității educației și de cercetare. Astfel pe parcursul lunii iulie (15-16 iulie), corpul didactic al ITP s-a întâlnit cu reprezentanții bisericii cu scopul evaluării anului academic 2020–2021. La această au fost discutate și concretizate planuri de reformă a ofertei educaționale, planuri de marketing instituțional. În cadrul ședinței a fost solicitată o participare mai activă a ITP în organizarea programelor de perfecționare profesională pentru preoții bisericilor.

Bisericile susținătoare participă sub diferite forme la evenimente majore din cadrul instituției (deschiderea și închiderea anului academic, diverse evenimente majore).

CEAC constată că relația dintre ITP și stakeholdării acestuia este foarte strânsă, fapt care creează o atmosferă de încredere în vederea împlinirii misiunii asumate și pentru anii următori.

Raport discutat și aprobat de Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității în ședința sa din 09-12-2021.

Kiss Jenő

Președinte