Abaterile de la normele de etică și deontologie în exercitarea atribuțiilor aferente funcțiilor de conducere prevăzute la art. 14 includ:
- încălcarea regimului juridic al răspunderii publice;
- utilizarea abuzivă a funcției pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine;
- abuzul de autoritate pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale din proiectele de cercetare- dezvoltare conduse ori coordonate de persoane din subordine;
- abuzul de autoritate pentru a obține calitatea de autor sau coautor al publicațiilor persoanelor din subordine ori pentru a obține salarizare, remunerare sau alte beneficii materiale pentru soți, afini ori rude până la gradul al III-lea inclusiv;
- obstrucționarea activității a comisiei de etică sau a unei comisii de analiză în cursul cercetării unor abateri de la etica și deontologia universitară;
- nerespectarea prevederilor și procedurilor legale care privesc etica și deontologia universitară prevăzute în lege și în codurile de etică și deontologie universitară, care fac parte din carta universitară, după caz, inclusiv nepunerea în aplicare a sancțiunilor stabilite de comisiile de etică universitară, de CNATDCU sau, după caz, de CNEMU.