Art. 64 - Regulamentul intern de funcționare
Constituie abateri disciplinare și următoarele fapte săvârșite de conducătorii compartimentelor de muncă, administratori etc., în măsura în care acestea le revin ca obligații potrivit reglementărilor în vigoare:
- Neîndeplinirea atribuțiilor de organizare, conducere și control;
- Neefectuarea obligațiilor privind îndrumarea personalului din subordine, în legătură cu sarcinile de serviciu ale acestuia;
- Promovarea unor interese personale în relațiile cu ceilalți salariați din ITP.