You are here
Art. 20 - Regulamentul de funcționare a Comisiei de Etică
Procedura de cercetare
- În cadrul procedurii de cercetare, membrii comisiei stabilesc modalitatea de lucru. Persoana cercetată este convocată în scris de către președintele comisiei, precizându-se obiectul, locul, data și ora întrevederii.
- Neprezentarea persoanei cercetate la convocarea făcută, fără un motiv obiectiv, comunicat în scris, dă dreptul comisiei să continue analiza în vederea soluționării sesizării.
- În cazul în care persoana față de care a fost făcută sesizarea recunoaște faptele care i-au fost imputate în sesizare, comisia poate lua o decizie pe baza sesizării și poziției scrise a părții reclamate.
- Comisia poate convoca suplimentar, în vederea investigării cazului, orice altă persoană considerată a avea informații relevante. Prezența la audieri este obligatorie, iar neprezentarea nemotivată poate fi considerată abatere disciplinară pentru personalul ITP.
- Membrii comisiei au obligația să analizeze cu obiectivitate, în mod imparțial, faptele sesizate. Orice membru are dreptul de a formula întrebări persoanelor audiate.
- În cazul în care partea reclamantă sau partea reclamată solicită excluderea unui membru al comisiei de la judecarea și analizarea sesizării, din cauza unui conflict de interese, acestuia i se va permite sau i se va impune să se retragă de la investigarea sesizării/reclamației, în funcție de justețea solicitării. Comisia va decide prin vot, fără membrul vizat, cu privire la cererea de excludere a membrului. În cazul admiterii cererii, acesta nu va participa la analizarea acestui caz și nici la vot. În caz de incompatibilitate sau conflict de interese, orice membru al comisiei de etică poate formula cerere de abținere.
- Este interzisă exprimarea, în spațiul universitar sau în afara acestuia, a oricărei opinii cu privire la vinovăția persoanei cercetate, anterior rezoluției finale de stabilire a existenței abaterii.
- Sesizările cu privire la plagiat sunt analizate raportat la condițiile de legalitate în vigoare la momentul redactării tezei de doctorat care a stat la baza emiterii și acordării titlului de doctor, respectiv a diplomei de doctor, fără a putea reevalua fondul științific al tezei de doctorat.
- Procedura de verificare se finalizează cu adoptarea unei hotărâri de admitere sau respingere, care vizează fondul sesizării, motivată în fapt și în drept.